navetist către sufletul tău

mi-aduc ofrandă sufletul doar ţie,

îmbrăţişându-ţi trupul efemer,

precum Botezătorul în pustie

urca, prin rădăcini, până la cer

dor

fierbe timpul
ce ne desparte
în cazane de forma trupului tău,

cu palma stânga şi grea
pipăi întunericul moale,
peste pietre dâre de Dumnezeu,

privirea mea-ţap ispăşitor
în pustia de vată a clipei-
desparte apele gândului de uscat

timpul destramă
sfinţi în pridvoare,
fecioarele cad în păcat,

încolăcită în jurul gâtului meu,
vara,
ca o mireasă cu şalul îngălbenit,
îşi desface nurii,aprinzându-şi
ţigara,
tâmplele mele se dilată uimit